Gaz Metan a remizat la 2 cu CS U Craiova

Gaz Metan a remizat cu CS U Craiova, scor 2-2. Formația lui Cristian Pustai a fost condusă pe tabela de marcaj după ce Romeo Roberto a înscris în propria poartă în prima repriză, a revenit apoi în debutul actului secund atunci când Azdren Llullaku a marcat de două ori, pentru ca Andrei Ivan să egaleze pentru olteni.

Primul gol al partidei dintre Gaz Metan și CS U Craiova a venit în minutul 33, atunci când Nuno Rocha a centrat de pe partea dreaptă, iar Romeo Roberto a deviat nefericit în propria poartă. Alb-negri au egalat la cinci minute de la reluarea jocului, atunci când Ciprian Petre a centrat perfect pentru lovitura de cap a lui Azdren Llullaku. Peste doar patru minute Llullaku a reușit dubla din pasa lui Alex Munteanu. Craiova a egalat însă imediat prin reușita lui Ivan, iar apoi ambele formații au mai avut ocazii mari de gol însă nu au mai reușit să modifice tabela.

>

 

Print