Gaz Metan a pierdut cu CFR Cluj, scor 1-2

Gaz Metan a debutat stângul în 2017 în fața propriilor suporteri.

Formația lui Cristian Pustai a fost învinsă de CFR Cluj cu scorul de 2-1 și rămâne cu 35 puncte în clasamentul Ligii întâi. 

Gaziștii au avut primele ocazii ale partidei disputate sâmbătă seara, însă portarul Mincă s-a opus la șuturile lui Alex Munteanu. La poarta cealaltă Răzvan Pleșca a apărat șutul lui Bud, iar alb-negri au avut noroc în finalul primei reprize atunci când șutul lui Omrani a fost deviat peste poartă.

În minutul 63, CFR a deschis scorul prin lovitura de cap a lui Omrani care l-a depășit pe Pleșca, iar apoi peste alte nouă minute feroviarii și-au dublat avantajul pe contraatac după reușita lui Păun. Daniel Sikorski a marcat pentru 2-1 în minutul 84, iar apoi în prelungiri gaziștii au cerut penalty după un henț în careu însă Istvan Kovacs a lăsat jocul să continue.

Print