Comunicat de presă Edi Iordănescu

La jumătatea lunii octombrie am anunțat faptul că am decis să nu mai ies în spațiul public pentru o perioadă nedeterminată, cu excepția situațiilor în care regulamentul mă obligă să fac acest lucru.

Am luat această decizie la momentul respectiv ca urmare a suspendării pe care am primit-o după partida cu CFR Cluj, una total nejustificată și nedreaptă. Nu mai dezvolt acum acest subiect aici.

De atunci și până în prezent, am participat doar la conferințele de presă premergătoare jocurilor, dar și la interviurile programate după acestea. Asta voi face și în continuare, iar din acest motiv am dorit să am o poziție clară față de toate solicitările pe care le-am primit în ultima perioadă, de a participa la diferite emisiuni, sau de a acorda diferite interviuri despre finalul de an, sărbătorile de iarnă și alte subiecte. Vă rog pe această cale să îmi înțelegeți și să îmi respectați decizia.

Am mai spus-o și o repet și această dată, voi continua să am o relație bazată pe respect cu mass-media, față de care am arătat mereu deschidere și disponibilitate la dialog, dar în acest moment decizia mea rămâne neschimbată. Voi lua parte doar la activitățile media care au un caracter obligatoriu. Vă mulțumesc pentru înțelegere și vă urez tuturor sărbători liniștite!

Print